Cand scriu sau citesc nu ma simt deloc singura, ma simt de parca as vorbi cu o mie de oameni deodata si de parca as tine un discurs iar omuletii mici creati in imaginatia mea ma asculta si ma ovationeaza, ma aclama, ma doresc. Cand citesc parca as fi si eu un mic spectator la ditamai spectacolul vietii ce mi se desfasoara, pe viu, in fata, in clar. Cand scriu parca as fi eu povestea intreaga, parca as fi si eroina si personaj negativ, parca m-as lipi de ecran si as avea sansa sa regizez o intreaga epopee.
Asadar, cele doua laturi ale artei sunt bune pentru cei care sunt singuri, ori pentru cei care se simt bine inlauntrul lor, iar daca arta este intr-adevar cea mai inalta forma de manifestare a omului, atunci trebuie sa face, o pauza din viata cotidiana si sa ne retragem catre acets colt divin de inaltare prin arta.
Prin intermediul artei am cunoscut si o legenda frumoasa si un decalog sublim, tot rin intermediul am invatat si eu sa fiu mai fericita si a uit de necazurile lumii. Asdara - daca aveti sansa - nu uitati sa arta, nu uitati de frumuseteea voastra interioara si nu lasati inocenta sa dispara. \Prin arta devii om, un om invatat.
Copiii, inca de mici trebuie spirijiniti in acest sens, ei trebie indreptati catre lucruri frumoase. Spun asta deoarece foarte putini copii sunt invatati de parinti sa actioneze in detrimentul hobby-urilor moderne si sa se indrepte catre arta.
Am un caz in familie: nepotia mea care face 3 anisori (La multi ani Lolo) e invatata de ta’su sa dea cu piciorul in minge in loc sa o duca la niste dansuri, la ceva lectii de instrumente usoare…
Si mi-e ciuda, mi-e ciuda de mor cand vad ca nimeni numai investeste in propriul viitor si nici macar in copii sai. Nu zic ca nu ar trebui facute si restul de jocuri, cu mingea, cu coarda, cu plasa si altele, insa trebuie sa ne amintim sa ne cultivam si sufletul si nu doar corpul...
