Impreuna se poate

Intr-o zi, pe cand eram la scoala, am aflat despre un copil in varsta de un an, care a fost internat in spital in stare grava. Diagnosticul: casexie (slabire si anemie extrema). De la nastere si pana in momentul prezent, el luase in greutate doar doua kilograme, din cauza neglijentei grave a parintilor fata de copil.

Bineinteles ca, Protectia Copilului a intrat pe fir. S-a constatat ca familia era compusa din 11 persoane: cei doi parinti si noua copii, cu varste intre 15 ani si o luna. Nu aveau nici macar locuinta, din cauza unor ploi abundente, in urma carora casa lor se autodemolase. De atunci, intreaga familie locuia la bunica copiilor, intr-o casa compusa dintr-o camera si o bucatarie. Nu aveau energie electrica, conditiile erau insalubre, iar coliba ea acoperita cu stuf. In camera respectiva erau doua paturi fara lenjerie si o soba improvizata. Sobolanii umblau ca la ei acasa, iar geamul era acoperit cu o folie de plastic. Copiii erau murdari si neingrijiti, nu aveau mancare sau haine. Toti banii pe care parintii ii castigau ca urmare a prestarii unor munci cu caracter ocazional si alocatiile copiilor erau cheltuiti pe mancare.

In acest context, alaturi de alti colegi, m-am hotarat sa ma implic. Protectia Copilului dorea separarea micutilor de parinti si internarea lor intr-un centru de plasament. Conditia pentru ca acest lucru sa nu se intample era ca ei sa aiba o casa si modalitati de intretinere a copiilor.

Cu ajutorul oamenilor marinimosi, am reusit acest lucru. Au fost persoane care au donat alimente, haine, mobilier si bani, pentru ca parintii sa isi poata creste copiii. Ei sunt in permanenta monitorizati si invatati cum sa isi educe cei noua copii.

Cand exista dorinta, se poate!

Alocatia pentru copii – bataie de joc

De la varsta de doi ani, cand se considera ca un copil poate fi incadrat intr-una dintre institutiile de scolarizare gen cresa sau gradinita, un copil primeste de la statul roman o alocatie in valoare de 42 de RON. Pe luna! Este, si sunt convinsa ca multi parinti sunt in asentimentul meu in aceasta privinta, o suma care si daca exista si daca nu ar exista ar fi totuna. 

Haideti sa facem un exercitiu simplu, matematic dar totusi de supravietuire… Ce putem cumpara de 42 de lei? 42 de lei inseamna un pui (18-20 ron), o paine (1 ron ), un kg de mere (4 ron), 1 litru de lapte UHT (5 ron, aproximativ), 2 iaurturi naturale (4 ron), si 4 caiete (8 ron). Acesta ar fi un exemplu de cheltuire a banilor, care se consuma instant in primele 5 minute de cand un parinte a intrat in posesia banilor. Sigur ca nu se presupune ca statul sa se substituie parintilor, cei care au obligatia legala, morala si sufleteasca de a-si creste micutii si de a le oferi cele mai bune conditii. Insa nici nu poti - tu, ca stat, ca autoritate de protectie a copilului, ca guvern – sa crezi ca un copil intre 2 si 18 ani poate creste cu aceasta suma de bani. Pe de alta parte, nici macar daca am lasa alocatiile pe un an intreg sa se adune nu am strange decat aproximatv 500 ron. Este o suma de care nici macar la inceput de an scolar nu putem asigura copiilor strictul necesar de rechizite si hainute.

Soacra, soacra poama acra

Cand eram acasa la mama, nu prea intelegeam eu ce inseamna notiunea de soacra. Si nici nu ma interesa prea mult, sincera sa fiu. Dintre toti prietenii pe care i-am avut, am cunoscut doar 2 mame, cea a sotului, si a inca unui tip. Cea a tipului m-a placut, probabil fiindca nici nu se gandea ca vom ajunge sa ne casatorim. Ca asa fac mamele de baieti. Cat timp relatia nu ajunge prea departe, e un inger de femeie. Dar de cum ajungi sa oficializezi relatia, se transforma intr-o scorpie.
 
Eh, actuala soacra, si-a aratat de la inceput adevarata fata. Din start nu i-a placut de mine. La inceput m-a afectat, fiindca nu intelegeam ce naiba i-am facut. In timp insa, a inceput sa ma doara undeva, si efectiv o ignoram. Azi vorbesc cu ea, doar din politete, si doar din respect pentru sotul meu. Daca ar fi dupa mine, nu as vorbi cu ea niciodata. Aceeasi problema o are al meu cu mama. Nu se plac si gata. Si eu nu intervin intre ei. Fiindca nu imi place. Nu am cum sa o fac pe mama sa il placa si nici invers. Doar ca, ghinionul sotului e ca ai mei stau la 10 km de noi, iar ai lui la vreo 50. Asa ca pe ai mei ii vizitam frecvent, pe cand la ai lui nu mergem aproape niciodata. Nu am sa uit momentele in care soacra mea, nu a miscat un deget sa isi ajute odrasla cand a dat de greu. A preferat sa se simta ea o doamna, si sa-si lase copilul sa moara de foame. Iar socrul meu, statea si se uita la ea. Nu zicea nimic. Niciodata nu isi pot ajuta copilul cu nimic, ca vezi doamne ei l-au crescut pana la varsta asta, acuma sa se descurce. Nu de alta dar trebuie sa aiba si ea grija de aspectul ei, ca toata viata numai de casa s-a ocupat.
 
Prin urmare nu ma supar ca nu ne vizitam. Oricum nu o am la inima, si nici nu am sa o am vreodata. A facut prea multe magarii ca se se poate numi mama sau bunica. Nu si-a vazut nepoata de mai bine de un an si jumatate. Vezi doamne e bolnava si nu poate sa se deplaseze pana la noi. Pai nici eu nu ma pot deplasa pana la ea, ca e prea scump drumul. Asa ca fiecare cu casa ei, si ne-am vedea cand om putea.

Designul grafic si identitatea de brand

Asa cum realitatea vremurilor pe care le traversam a demontat zicala potrivit careia “haina nu-l face pe om” - demonstrand ca look-ul unei persoane are foarte mult de-a face cu felul in care acea persoana este perceputa - in acelasi mod, felul in care arata un site este extrem de important in efectul acestuia asupra publicului. 

Partea de creatie design grafic a unui site este parte integranta din succesul ulterior al site-ului. Este cea care creaza imaginea brandului, care identifica business-ul respectiv in ochii publicului. Partea de design este cea care imbraca partea de continut, este cea care ii ofera identitate in ochii vizitatorilor, este cea care creaza efectul si cea care il mentine in memoria publicului. Fie ca este vorba despre un site de prezentare, despre un magazin virtual sau despre un site dinamic care sa includa si elemente Flash, designul grafic trebuie intotdeauna adaptat la tipul de companie si la imaginea pe care aceasta doreste sa o transmita. Pentru ca este vorba despre o activitate ce implica un plus de creativitate, cele mai multe dintre companii apeleaza la specialisti in creatie si design web pentru a beneficia de un proiect cu personalitate, original, competitiv si de efect. Creatia web contribuie la crearea identitatii vizuale a unui brand sau a unei companii.

Pentru a realiza designul grafic al unui website, specialistii in acest domeniu au la dispozitie o serie de instrumente simple, dar care necesita creativitate in utilizare. De la tipul de fonturi alese, de la marimea caracterelor, de la culorile alese si pana la utilizarea de imagini sau de clipuri, toate contribuie la conceptia grafica a site-ului, una conforma cu asteptarile publicului tinta, dar si cu strategia de comunicare a companiei. Cu cat site-ul contine mai multe imagini si clipuri cu atat acest continut va atrage mai multi vizitatori si va avea un potential mai mare de a deveni viral.

Prognozele meteo

In fiecare dimineata ma uit la prognoza meteo. Imi place sa stiu intotdeauna ce vreem o sa fie in ziua respectiva. In general observ ca meteorologii cam au dreptate, acum. Insa era o vreme in care chiar o dadeau in bara la greu. Ziceau ca e soare, ploua, ziceau ca ploua, era soare. Totul era invers decat ziceau ei.
 
Nu stiu insa daca mi-ar place sa lucrez in acest domeniu. Fiindca daca e vorba de a preintampina o vreme urata, tot greul cade pe meteorologi. Ei trebuie sa dea toate codurile de vreme rea, sau de canicula, si daca nu o fac la timp, ies cam sifonati. Insa sunt foarte utile aceste prognoze. Macar stii cat de cat la ce sa te astepti. Cand e frig sti sigur ca trebuie sa iti iei 100 de cojoace pe tine, iar cand e super cald, sti clar ca nu ai voie sa iesi din casa intre orele x si y. Doar ca asa cum era de asteptat nu prea se tine cont de asta, si ies multi pe afara fix atunci cand nu e recomadat. Atunci de ce naiba se mai dau avertizari meteorologice si pentru cine? Eu oricum nu prea pot iesi din casa pe caldura, ca mi se face rau. Si oricum e mult mai placut sa iesi afara seara dupa 19. Iar iarna daca chiar vrei sa iesi din casa astepti sa treaca gerul si apoi te tot poti plimba.

Inmatriculari auto pentru incepatori

Inmatricularea unei masini presupune, pe langa o suma de bani irecuperabila si mult timp pierdut pe la birouri si centrele xerox din tara. Pe langa o serie de cereri tip, pe care trebuie sa le achitionezi din bani proprii, ai nevoie si de o multime de documente care sa faca dovada existentei autoturismului. Asadar, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare pentru a putea intra in posesia unei masini pe care tocmai ai cumparat-o. Si cum nu foarte multa lume este familiarizata cu tot ceea ce trebuie sa puna la dosar pentru a se prezenta la centrul de inmatriculari, o mana de ajutor este bine venita oricui. Asadar, iata de ce ai nevoie pentru a finaliza procesul de inmatriculare al autoturismului tau, conform drpciv (Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor):

INMATRICULARI MASINI NOI

Din tara

  •     Cerere de inmatriculare
  •     Fisa de inmatriculare
  •     Cerere de numere preferiantale (daca se doreste)
  •     Contract Vanzare cumparare (ori Factura)
  •     Asigurare RCA - se face la orice firma se doreste
  •     RAR (Registrul Auto Roman) - se verifica corespondenta seriilor caroserie, motor cu cele din Cartea de Identitate a Vehiculului
  •     Taxa talon - se face la CEC
  •     Taxa de inmatriculare - se face la Primarie
  •     Plata impozitului - se face la primarie si se calculeaza din data respectiva pana la sfarsitul anului

Din import


  •     Cerere de inmatriculare
  •     Fisa de inmatriculare
  •     Cerere de numere preferiantale (daca se doreste)
  •     Contract vanzare - cumparare (sau factura)
  •     Asigurare RCA - platita la orice firma se doreste
  •     Vizita la RAR (Registrul Auto Roman) -  se verifica corespondenta seriilor caroserie, motor cu cele din Cartea de Identitate a Vehiculului
  •     Taxa Talon - de la CEC
  •     Taxa inmatriculare - de la Primarie
  •     Plata impozitului
  •     TRaducerea Cartii masinii si contractul sau factura - toate astea se fac de catre un translator autorizat

INMATRICULARE MASINI SECOND-HAND

Din tara

  •     Cererea de Radiere impreuna cu Cererea de inmatriculare (Transcriere)
  •     Certificatul de radiere
  •     Fisa de inmatriculare
  •     Contractul de vanzare - cumparare
  •     Cerere de numere preferiantale (daca se doreste)
  •     Asigurare RCA - platita la orice firma se doreste
  •     Inspectia RAR (Registrul Auto Roman) -  se verifica corespondenta seriilor caroserie, motor cu cele din Cartea de Identitate a Vehiculului
  •     Taxa talon - se plateste la CEC
  •     Taxa de inmatriculare - se plateste la Primarie
  •     Plata impozitului - se face la Primarie si se calculeaza din data respectiva pana la sfarsitul anului
  •     Certificatul fiscal - este nevoie si de la vanzator si de la cumparator

Din import


  •     Cerere de radiere impreuna cu cererea de inmatriculare (Transcriere
  •     Certificat de radiere
  •     Fisa de inmatriculare
  •     Cerere de numere preferiantale (daca se doreste)
  •     Contract vanzare - cumparare (sau factura)
  •     Asigurare RCA - de la orice firma se doreste
  •     Inspectia RAR (Registrul Auto Roman) -  se verifica corespondenta seriilor caroserie, motor cu cele din Cartea de Identitate a Vehiculului
  •     Taxa talon - se plateste la CEC
  •     Taxa inmatriculare - se plateste la primarie
  •     Plata impozitului - se face la Primarie si se calculeaza din data respectiva pana la sfarsitul anului
  •     Traducerea cartii masinii si a contractului sau a facturii (de catre un translator autorizat)
  •     Certificatul Fiscal - este nevoie si de la cumparator si de la vanzator

Dependenta de jocurile de calculator

Da, e nasol. Stiu ca sunt multe persoane care sunt dependente de jocurile de calculator.  Si e destul de trist. Daca nu chiar tragic. Si al meu sot a trecut printr-o faza din asta. Inca nu stiu daca i-a trecut de tot. Eu consider ca dependenta de calculator e mult mai grava decat orice alta dependenta. Si daca te-a prins un joc, ala esti. Nu mai manaci, nu mai dormi, nu mai ai viata personala.
 
Imi amintesc cand a inceput al meu sa joace un joc super tampit. La inceput nici nu aveam treaba cu el, ca vorba aceea si eu ma mai jucam cate un joc la calculator din cand in cand. Prin urmare nu i-am spus nimic, l-am lasat sa se joace, sa se relaxeze. In timp insa mi-am dat seama ca a devenit o obsesie, jocul asta tampit. Daca il strigam nu mai auzea, daca il chemam sa ma ajute cu ceva, iar nu auzea, daca aveam nevoie de ajutor cu pitica tot asa. Ajunsesem la capatul disperarii. Nu mai stiam ce sa fac. M-am gandit si sa plec si sa-l las cu jocul lui neneorocit. Habar nu am nici in ziua de azi cum a ajuns sa renunte la a sta toata ziua in joc. Si acuma sta, dar nu chiar ca inainte. Insa tot nu-mi place. De ce? Fiindca daca ii spun ca ma deranjeaza, ii sare tandura imediat si ne certam. Pentru porcaria asta de joc, ne-am certat noi in ultimii ani. In rest nu prea am avut motive de cearta.

Prin urmare, domni si doamne, va rog sa nu procedati asa cum e descris mai sus, fiindca nu veti ajunge la un lucru bun cu siguranta. Lasati orice dependenta deoparte si veti vedea ca viata e frumoasa si merita sa va bucurati de viata in doi, viata in cuplu..