Optimizat pentru altitudini mari. Cine s-a incumetat sa urce pe Muntele Everest nu a avut cum sa reuseasca sa ajunga in varful sau fara un serpas. Serpasii ii ajuta mereu pe temerari sa ajunga pana-n varf, fara sa se planga, fara sa sufere sau sa oboseasca. Pe cand oamenii obisnuiti sa chinuiesc sa ramana in viata, serpasii pot sa reziste fara probleme la altitudini ametitoare, fara prea mult oxigen, in conditii teribile.
Tibetanii traiesc la 4.000 de metri altitudine si s-au obisnuit sa respire un aer care contine cu pana la 40% mai putin oxigen decat aerul respirat de restul muritorilor din zonele joase. In timp, pieptul lor s-a marit, capacitatile pulmonare s-au marit si ele, astfel ca aerul invalat e foarte mult si oxigenul e suficient cat sa supravietuiasca indiferent de efortul facut. Un alt sistem de aparare si supravietuire este si producerea de globule rosii intr-un numar mai mic decat in cazul oamenilor normali, atunci cand se afla la altitudini mari-de obicei, numarul celulelor rosii produse de organism la altitudini mari creste la oamenii obisnuiti. Da, globulele rosii produse la scara larga aduc mai mult oxigen organismului, dar pot duce la aparitia de cheaguri de sange si alte complicatii cardiovasculare grave.
Chiar si la altitudini joase schimbarile la nivel celular raman. Cauza principala a lor se regaseste in mutatiile la nivelul unor proteine care detecteaza oxigenul si controleaza productia de globule rosii. „Rudele” tibetanilor, o populatie chinezeasca, nu prezinta nici un fel de mutatie, desi au facut parte din acelasi „neam”.
