Cat de mult credeam in religie cand eram mica. Nu era duminica in care sa nu merg la Bierica. Nu puteam tine post mereu dar credinta era in sufletul meu. Aprindeam candela si citeam rugaciuni. Aprindeam lumanari si in fiecare seara spuneam Tatal Nostru. Prima oara cand am fost la spovedania preotul m-a intrebat lucruri obisnuite ca pe un copil: daca imi ascult parintii, daca sunt cuminte, daca cred in Dumnezeu, daca mint, daca fur, daca urasc pe cineva. Cea mai amuzanta intrebare a fost daca „ am sarit calul„.
Mi se parea atat de amuzant. Am inteles ca pe altii i-a intrebat daca au dat „boabele jos de pe porumb„ iar fetelor care au facut sex preotul le spunea ca si-au ingalbenit rochia de mireasa. Aceste metafore erau intr-adevar amuzante. Oricum eram un copil credincios. In liceu am cunoscut persoane care ascultau muzica rock si erau sataniste sau atee. Nu credeau in Dumnezeu. Aceste persoane m-au facut sa ma indoiesc. La un moment dat am incercat si niste vraji de magie alba, care spuneau ca elibereaza sufletul de energii negative dar cred ca toate acestea mi-au schimbat viata. Am simtit cum ghinioanele incep sa se adune in viata mea si atunci m-am rugat la Dumnezeu sa ma ierte si m-am reintors catre El.
Credinta in Dumnezeu sau practicarea Satanismului este decizia fiecaruia, dar consider ca ideea de speranta, de ajutorare si de alegere a caii cele drepte te poate ajuta in viata cotidiana, te poate elibera de stress si rautate si te poate face o persoana mai buna, mai echilibrata.
