Doamna profesoara

Cred ca eram la liceu prin primele clase si, ca toti adolescentii, supraincarcat de hormoni decit de neuroni, facusem o pasiune pentru profesoara de romina, care era un exemplar pe cinste si care ne teroriza ( fara sa vrea, probabil!!) patrulind printre rinduri, printr-o clasa majoritara de baieti, carora li se sgurgeau balele dupa ea si numai balele. Umbla imbracata sic, cu haine scumpe si strimte, etalindu-si sinii bogati (tocmai pe gustul nostru de adolescenti pofticiosi!) ca doi bostani si fesele bombate, departate provocator intre ele, sub o fusta gata sa plesneasca pe dinsa ( existind pericolul ipotetic, desigur, sa ramina cu fundul gol, asa cum ne am fi dorit noi in mintile noastre bolnave!). La fiecare tura facuta printre banci, revenea la catedra si se sprijinea cu burta de aceasta, in timp ce fusta i se mula pe copse, scotindu-le in evidenta (lucru extraordinar pentru gusturile noastre de adolescenti neintarcati!), ori subliniind montul acela, de vis, pentru noi, din zona regiunii pubiene, sub care ne-am fi dorit sa ajungem cu totii. In primul an, daca imi mai aduc aminte, am ramas corigent la romina, impreuna cu toti ceilalti, sperind s-o mai putem admira toamna ori visind sa ne cheme (pe rind!) acasa la ea, cum avea obiceiul, pentru meditatii.