Pretindem ca stim anumite lucruri cand de fapt nu le stim. Cunoastem cu totii situatia cand cineva ne intreaba daca am auzit de aia si x si instant, desi habar nu avem despre ce e vorba, spunem ca da si mergem cu discutia mai departe, desi detaliile nu ne sunt cunoscute. In alte situatii chiar mergem mai departe si pornim discutii fara sa avem nicio baza si nici informatii doar de dragul de a vorbi si de a parea ca suntem foarte informati.
Explicatia tine de reconfirmarea identitatii si nevoia de a falsifica informatii si raspunsuri pentru a pare ca suntem siguri pe noi. Multi dintre noi nu prea stim ce stim cu adevarat si ce nu, asa ca s-ar putea sa falsificam informatiile fara sa vrem. In momentul in care cineva incepe sa ne intrebe daca stim ceva despre x lucru, creierul incepe sa proceseze, sa se straduiasca sa gaseasca asocieri de idei si informatii, sa inventeze orice pentru a da o explicatie plauzibila. Creierul crede ca noi chiar stim ceva despre acel subiect, noi incercam sa ducem mai departe conversatia si sa nu ne blocam in explicatii si intrebari dupa intrebari. Asa ca, pe scurt, sentimentul ca stim ceva e doar o senzatie care ne trece prin creier si apare ca o concluzie valida care nu prea e. Alta explicatie plauzibila a acestui comportament tine de placerea disperata a oamenilor de a se afla in control asupra situatiei, de a pretinde ca stiu totul, ca nu le-a scapat nimic.
Societatea noastra glorifica cunoasterea, asa ca nu prea e in regula sa pari ca nu le stii pe toate cand ai parinti care chiar le stiu pe toate si sunt foarte buni in ceea ce fac. Cu timpul, a sti totul devine un fel de dependenta, dopamina aparand ori de cate ori suntem recompensati cu un raspuns si cu o confirmare a cunostintelor noastre care pot fi doar iluzorii. A pretinde ca stii totul poate fi un obicei foarte greu de modificat, asa ca aveti grija ce pretindeti.
