Odată ce am început, nu îmi mai pot ţine gura.
Cam cu întârziere, am şi eu o reacţie faţă de tot ce s-a scris în legătură cu frumoşii noştri adolescenţi, care conform opiniei generale, sunt toţi trişti, deprimaţi, sinucigaşi, mai pe scurt emos. Urăsc acel cuvânt şi recunosc că acei copii sunt puţin plecaţi de acasă, dar sunt sigură că nu toţi sunt aşa. Dacă o fetiţă dezorientată s-a sinucis nu înseamnă că majoritatea fetiţelor de vârsta ei au asemenea preocupări.
Sunt mai multe de discutat pe această temă, bineînţeles. A cui e vina? De ce sunt ei aşa? Ce se întâmplă? Unii au uitat că au fost adolescenţi. Unii au uitat cum e să fii adolescent. De aceea, avem postari pe diferite bloguri în care se generalizează cam mult, dacă e să mă întrebi pe mine.
Nu doresc să iau apărarea acestor copii, doresc să îi iau puţin la rost pe părinţi, care ar avea nevoie de o educaţie serioasă înainte de a li se permite să procreeze. De asemenea, doresc să le amintesc celor care au vociferat contra acestor copii, că nici societatea în care trăim nu e cea mai brează. Şcolile nu sunt tocmai cele de pe vremuri mai vechi, iar profesorii nu reuşesc să impună acelaşi respect. Şi aceasta era partea care mă interesa.
Apropo de şcoli şi de elevi, am dat şi eu peste această petiţie astăzi. Şi mă întrebam, având în vedere că în ziua de azi e deja răsuflată faza cu tinerii care se sinucid, nu ar fi o ştire genială o astfel de iniţiativă? A se observa că mulţi dintre semnatari au vârste între 16-17 ani. Pentru mine a venit ca o surpriză plăcută. Dar şi ca o confirmare. Nu toţi adolescenţii sunt bătuţi în cap, nu toate fetele sunt pitzipoance, nu toţi sunt emo, nu toţi vor să se sinucidă. Ah, că nu îşi dau seama câte posibilităţi au şi cât de bine o duc? Sunt sigură că o duc extraordinar, mai ales când o grămadă de părinţi de-ai lor sunt plecaţi la muncă prin străinătăţi şi ei rămân acasă singuri, debusolaţi şi dezorientaţi. Sau dacă nu sunt plecaţi pe afară, se întorc seara de la muncă, fără chef şi obosiţi. Sunt sigură că o duc extraordinar. Din punctul acesta de vedere. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, copiii ăştia au posibilităţi, dar cum nu ştiu că se poate altfel, nu prea le pot aprecia cum se cuvine, aşa că poate ar fi bine ca cineva să îi îndrume. Aşa, puţin. Cum părinţii sunt şi nu sunt, profesorii ar fi următorii mentori. Dar la ce material de profesori/profesoare iese în ziua de azi de pe băncile facultăţii, şansele sunt slabe ca adolescenţii să mai înveţe ceva de la ei.
Şi atunci, îmi spune şi mie cineva de ce se aşteaptă toată lumea să vadă nişte adolescenţi responsabili, cu valori morale puternice, ambiţioşi şi inteligenţi, când societatea noastră este una avidă de bani, putredă, deloc interesată de rezultate pe termen lung? Majoritatea sunt disperaţi să îşi adune averi cât mai mari, pentru a merge apoi să îi spargă în cluburile cele mai tari, pentru a demonstra duşmanilor că ei au valoare. Păi ce pana mea e asta? Şi ce pana mea ar trebui să înveţe copii din treaba asta?
Mdeah, aşa mă gândeam şi eu.
Concluzia: Aş vrea să văd prin ziare şi pe toate blogurile sprijin faţă de astfel de iniţiative, precum această petiţie. Se tot discută despre cât sunt ei de proşti sau cât sunt ei de inculţi. Hai să se mai discute şi despre faptul că unii dintre ei au potenţial, dar se duce şi ăla dracu pentru că nu e nimeni prin preajmă să aprecieze aşa ceva.